Numit adesea şi Aquasur, Parcul acvatic Aqualand Maspalomas este cel mai mare parc de distracţii din Gran Canaria. Vizitatorii pot găsi aici cele mai rapide instalaţii acvatice, printre care Kamikaze, Anaconda, Tornado, Adrenalina, Rapids, dar şi Congo River (un loc perfect pentru siestă), Surf Beach (unde vizitatorii se pot simţi ca la mare, fără a fi nevoiţi să iasă măcar din parcul acvatic, dar şi un mini-parc cu instalaţii pentru copii şi un teren de mini-golf.
Bineînţeles că toate aceste dotări sunt impresionante, dar cea mai exclusivistă activitate de care vizitatorii se pot bucura în Aqualand Maspalomas este să înoate alături de leii de mare.
Bazilica şi Sanctuarul Regal Nuestra Senora del Pino este un obiectiv imperativ în Gran Canaria. Este atât locaş de cult, cât şi monument naţional.
Grădina Botanică Viera y Clavijo din Las Palmas este cea mai mare grădină botanică din Spania. Este structurată pe mai multe zone ce conţin diverse specii.
Oportunităţile de pescuit şi pescuit la adâncime nu ar trebui ratate de pasionaţii unor astfel de activităţi, Gran Canaria fiind ideală în acest sens.